Despre noi

Atunci când devii părinte, îți dorești tot ce e mai bun pentru copiii tăi, îți dorești să le oferi siguranța și confortul de care au nevoie ca să crească frumos. Un mediu în care să se simtă liberi, calmi și unde să se poată concentra asupra lucrurilor importante pentru ei: joacă, dezvoltare, mișcare, socializare și cum să fie fericiți.
 
Tot din dorința de a le oferi ce e mai bun, ne întoarcem mereu la scrierile pline de înțelepciune ale unor pedagogi și specialiști în creșterea copiilor, dintre care îi amintim pe Maria Montessori, Emmi Pikler, Magda Gerber, Janet Lansbury.
 
Pentru a pune în practică principiile promovate de aceștia, avem nevoie uneori de obiecte specifice acestor metode, care să îi sprijine în descoperirea lor și a lumii înconjurătoare sau care să le înlesnească autonomia.
 
Suntem părinții unui baiețel pe nume Alex și cu gândul la el și inspirați de învățăturile specialiștilor în creșterea copiilor, am pus bazele unui proiect de familie, creând produse de calitate care se adresează copiilor și celor binecuvântați cu aceștia.
 
 
…lui Alex și tuturor copiilor noștri, cei care ne provoacă să creștem și ne învață să devenim mai buni în fiecare zi.